VIDEO Villarreal a câștigat Europa League în fața lui Manchester United
Cavani a restabilit egalitatea (68), din centrarea lui Bruno Fernandes, dar Roma a obţinut totuşi o victorie de palmares, prin golul înscris de debutantul Nicola Zalewski (19 ani), cu un şut din voleu, deviat de Alex Telles. Internazionale Milano a eliminat-o pe Şahtior Doneţk cu scorul de 5-0 în semifinalele Europa League, calificându-se în finală, unde o va întâlni vineri la Koln pe FC Sevilla. De partea cealaltă, echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a câștigat Europa League în 2017, atunci când era antenată de Jose Mourinho. Antrenorul spaniol de 49 de ani a jucat deja 5 finale ale acestei competiții (trei cu Sevilla, una cu Arsenal Londra și una cu Villarreal), dintre care a câștigat 4 (trei cu Sevilla și una cu Villarreal). A fost 0-0 la Londra și 2-1 pentru Villarreal în Spania. Villarreal a mers în finala, prima din istoria clubului și a 5-a din cariera lui Unai Emery.
Vicecampioana Angliei e favorita hârtiei și asta o invită să preia inițiativa contra unei adversare neînvinse pe traseul spre Polonia. Manchester United s-a trezit după golul încasat, iar minutul 60 a adus o fază splendidă pe Old Trafford. Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului, din poziție laterală, iar Bruno Fernandes a fost cel desemnat să execute. Portughezul a surprins, nu a trimis în fața porții, acolo unde se aflau mai mulți coechipieri, ci la marginea careului. Mingea a ajuns la fundașul stânga Alex Telles, care a reluat perfect, din voleu, direct în plasa laterală. În repriza secundă a prelungirilor, portarul lui Villarreal a reținut în ultima clipă din fața lui Rashford, iar apoi au mai ratat și spaniolii o șansă, prin Gerard Moreno.
Exclusiv Discurs fără menajamente în direct, după decizia UEFA: ”Sunt adunați de prin…
- „Submarinul galben” câştigase în tur cu 2-1, astfel că a obţinut calificarea în ultimul act după un meci foarte bun făcut pe Emirates.
- În final, AS Roma a ieșit învingătoare, scor 3-2, însă rezultatul a consfințit eliminarea sa din Europa League.
- A fost 0-0 la Londra și 2-1 pentru Villarreal în Spania.
Villarreal este echipa unui mic oraș din Provincia Castellon, Comunitatea Valenciană. Orașul se află la 7 km sud de capitala provinciei, Castellon (care are și o numeroasă comunitate românească). Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată. Respect jucatorilor si antrenorului « Submarinului galben. »Sunteti extraordinari. Villarreal reia jocul cu aceeași încredere, iar Bacca e cât pe-aici să profite în careul mic de brambureala apărării lui United. Posesie sterilă, idei puține, cu Bruno Fernandes invizibil și Cavani nepus încă în valoare.
Oaspeţii au avut şi ei câteva situaţii notabile, însă nu la fel de periculoase ca ale ”tunarilor”. Manchester United şi Villarreal vor disputa finala Europa League la fotbal, după partidele din manşa secundă a semifinalelor, transmite Agerpres. Finala Ligii Europa va avea loc în data de 26 mai, la Gdansk. United a acces în semifinale datorită succesului din tur (6-2), în retur scorul fiind 3-2 pentru AS Roma. Aflate pe țărmul Mării Mediterane, între Barcelona (la nord-est) și Valencia (la sud-est), Castellon și Villarreal sunt despărțite de râul Mijares. Victoria este o gură mare de oxigen pentru Manchester United, care pierduse în prima rundă contra lui Young Boys, 1-2.
Finala dintre Manchester United şi Villarreal va avea loc pe 26 mai, la Gdansk (Polonia). „Diavolii” vizează al doilea trofeu în competiţie, după cel din 2017, informează Agerpres. © 2024 G4Media.ro – Toate drepturile rezervateAcest site foloseşte cookie-uri.Website găzduit de Presslabs. Finala dintre United şi Villarreal va avea loc pe 26 mai, la Gdansk (Polonia). United vizează al doilea său trofeu în competiţie, după cel din 2017. Manchester United, care avea asigurată prezenţa în finală în mare măsură, după victoria cu 6-2 din tur, a fost învinsă de AS Roma cu 3-2, pe Stadio Olimpico.
S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni…
Cred că de aia a stat indiferent tot meciul și a făcut 3 schimbări în finalul meciului, doar așa să bifeze jucătorii o finală. Cum nici anul trecut nu a vrut să câștige și a lăsat-o mai moale cu Sevilla. Echipa spaniolă Villarreal s-a calificat în prima sa finală europeană după ce a remizat cu Arsenal, 0-0, la Londra. „Submarinul galben” câştigase în tur cu 2-1, astfel că a obţinut calificarea în ultimul act după un meci foarte bun făcut pe Emirates. Eintracht Frankfurt a câştigat trofeul Europa League, după ce a învins-o pe Glasgow Rangers cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, în finala jucată la Sevilla, în care scorul a fost…
Europa League, finala: Manchester United vs Villarreal – Meciul care le poate salva sezonul
În final, AS Roma a ieșit învingătoare, scor 3-2, însă rezultatul a consfințit eliminarea sa din Europa League. Villarreal și Manchester United se înfruntă miercuri, la Gdansk, în finala Europa League. Spaniolii sunt la prima finală într-o competiție europeană majoră, iar toate înfruntările directe cu Manchester United s-au terminat la egalitate.
24 Exclusiv ”Te întorci în Europa?”. Anunțul făcut de Nicolae Stanciu, plecat de doi ani și…
Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate https://meteolaram.org/ reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul GANDUL MEDIA NETWORK SRL. Astfel, Villareal, care a terminat pe locul 7 în campionatul Spaniei, va juca în sezonul viitor în Champions League, datorită acestei performanțe de la Gdansk. Manchester United a terminat pe locul 2 în Anglia și va juca, de asemenea, în Champions League. Acest site este creat si administrat de Digital Antena Group. Gazda de la Marea Baltică a primei finale cu fani pentru un trofeu european după opt luni de la Supercupa de la Budapesta și-a primit oaspeții la capacitate redusă, dar cu un mic spectacol fără măști și alte restricții. Ca o posibilă trecere către revenirea la normalitatea postpandemie și în fotbal din sezonul viitor.
Villarreal s-a deplasat joi seară la Londra, pe Emirates Stadium, unde a înfruntat-o pe Arsenal, pe care o bătuse cu scorul de 2-1 în turul din Spania. „Tunarii” nu au reușit să răstoarne handicapul, iar partida din Anglia s-a încheiat la egalitate, 0-0. Manchester United a învins-o pe FC Copenhaga cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, în sferturile de finală ale Europa League şi s-a calificat în semifinalele competiţiei. Echipa spaniolă Villareal este noua deținătoare a trofeului Europa League după ce a învins-o pe Manchester United în finala desfășurată în orașul polonez Gdansk. La încheierea celor 90 de minute regulamentare, scorul a fost egal, 1-1. În „16-imi”, „Submarinul galben” a jucat cu Redbull Salzburg, echipa la care Erling Haaland strălucea anul trecut în UEFA Champions League.
Finala Europa League Unai Emery League
Câștigătoarea Europa League primește automat un loc în grupele Champions League. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa Formaţiile Villarreal şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Arsenal, respectiv de AS Roma. Internazionale Milano a învins-o cu scorul de 2-1 pe Bayer Leverkusen în sferturile de finale ale Europa League şi s-a calificat în semifinale. Emery a recunoscut că United este favorită în marea finală, însă acest aspect nu-i schimbă planurile de cuceri un nou trofeu.
Spaniolul speră ca Villarreal să profite la maximum de slăbiciunile adversarilor. Cu excepția lui Athletic Bilbao (unde rezistă tradiția „fără străini”, ba chiar „numai basci”), Villarreal CF este „cea mai spaniolă echipă” din La Liga. În finala de aseară, dintre cei 11 titulari, 7 au fost spanioli (63%).
Albiol îi dă însă emoții lui Rulli, deviind de lângă Cavani. « Diavolii » au avut prima șansă a finalei în minutul 20, când nimeni nu a ajuns la șutul-centrare al lui Shaw. Peste 3 minute, « submarinul galben » a dat replica după ce centrarea din rabbona a lui Bacca a fost reluată peste poartă de Pau Torres. Pentru Villareal, meciul are și o altă miză față de titlul în sine. Echipa lui Unai Emery nu a prins un loc de Liga Campionilor la finalul sezonului din La Liga, în timp ce Manchester United, terminând Premier League pe loc doi, și-a asigurat prezența acolo.
Portarul David De Gea nu l-a putut învinge pe omologul său din poarta lui Villarreal, Rulli, care « l-a ghicit », după ce Rulli marcase cu câteva secunde înainte. United a obosit după ce a dominat în timpul regulamentar, iar cei care au ratat în prima repriză de prelungiri au fost cei de la Villarreal, de două ori, însă nu au fost ocazii mari. Chiar dacă United a dominat, cei care au deschis scorul au fost spaniolii, prin golgheterul Gerard Moreno, în minutul 29. Trupa lui Solskjaer a ratat ultima șansă a primei reprize, însă partea secundă a debutat cu o ocazie mare a spaniolilor. Partida dintre Villarreal și Manchester United este al cincelea duel direct dintre cele două echipe într-o competiție europeană. Cele patru partide disputate s-au terminat fără vreun gol marcat.
FC Sevilla a câştigat în această seară trofeul Europa League, după ce a învins-o pe AS Roma cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare, în finala care a avut loc la Budapesta, pe… Au urmat alte 30 de minute de prelungiri, după care loviturile de departajare de la 11 metri. Fiecare jucător de câmp ai celor două echipe a reușit să marcheze din penalty, așa că s-a ajuns la portari. ”Submarinul galben”, așa cum este supranumită echipa din Spania datorită culorii echipamentului, pornea cu a doua șansă în finala de la Gdansk. Cel mai mult mă bucur pentru Solskjaer, care declara, nu cu mult timp în urmă, că Europa League nu e un trofeu important pentru MU. Ținta declarației era Mourinho, care așa slab cum a fost ca manager al clubului, a adus în vitrină primul trofeu din această competiție pentru diavoli.
Villarreal a câștigat Europa League, obținând în premieră un trofeu european! Ibericii au trecut de Manchester United 1-1 după 120 de minute și la penalty-uri. Antrenorul spaniol Unai Emery a patra oară competiția favorită. Villarreal și Manchester United și-au respectat statutul conferit de rezultatele din turul semifinalelor de UEFA Europa League și s-au calificat, joi seară, în ultimul act al competiției.